Bun venit în comunitatea RoLink – Rețeaua care ne unește!


Dragi colegi,

Cu toții am dorit să găsim un loc pe calea undelor radio unde noi… radioamatorii, să se întâlnim, indiferent de distanța la care ne aflăm unii de alții. Acest loc… numit Rețeaua RoLink există! A luat ființă în toamna anului 2015 și de-a lungul timpului a continuat să se dezvolte, fapt devenit realitate.

Apariția rețelei au gândit-o oameni pasionați, iar extinderea ei a reușit datorită unor radioamatori dedicați acestui proiect minunat. Cu avânt în suflet, minte deschisă și implicare totală, ei au unit localități și creste din masive muntoase, dezvoltând o încrengătură de noduri și respectiv repetoare, într-o horă imaginară a undelor radio.


În cei șapte ani frumoși de existență a acestei punți între radioamatori, au existat provocări cărora noi, cei implicați în dezvoltarea ei, le-am răspuns pozitiv. Problemele tehnice inerente ne-au solicitat, dar au fost depășite, pentru ca RoLink să fie locul unde fiecare dintre noi poate comunica liber, dar și responsabil.

Încă de la început, am avut în gând ideea ca rețeaua să aibă mai multe servere (reflectoare), să fie întreținută de o echipă unită care să comunice eficient și mai ales, să coopereze pentru rezolvarea rapidă a problemelor. În același timp, obiectivul nostru a fost dezvoltarea continuă a rețelei. Astfel, în momentul de față există două servere (reflectoare) independente, aflate în locații diferite: reflector.rolink-net.ro și RoLink.Network. Ultimul menționat, RoLink.Network, deține nodurile descentralizate care folosesc un proiect dedicat pentru administrarea individuală a nodului, de către fiecare deținător. De asemenea, în orice moment, se poate accesa cu ușurință pagina de Dashboard a rețelei, pentru a vedea în mod transparent traficul, dar și starea actualizată a nodurilor din reţeaua care ne uneşte. Dedicați acestui concept al calității, ne-am propus și credem că am reușit îmbunătățirea emisiei și recepției.

Privitor la responsabilitate, depinde de fiecare dintre noi să realizăm faptul că, orice apăsare a PTT-ului stației, deschide inevitabil toate nodurile și repetoarele rețelei. Această situație (abuz) deranjează din punct de vedere audio și, ca să gândim constructiv, consumă inutil energie. De aceea, în momentul când apar astfel de probleme, există proiectul conceput special pentru a bloca sau sista intrarea ori accesul în rețea.

Dincolo de tot și toate, a rămas comunicarea liberă ce este facilă cu ajutorul nostru, dar se datorează vouă… care găzduiți noduri ori ați făcut posibilă instalarea repetoarelor în amplasamente cu altitudine și implicit, cu arie vastă de acoperire RoLink.

Pentru orice informație vă stăm la dispoziție prin formularul de contact de pe site și ne puteti găsi oricând aveți nevoie de ajutor sau susținere tehnică din partea rețelei la adresa contact@439100.ro . Iar noi, suntem împreună pentru voi! Pentru ca RoLink să fie în permanență la dispoziția celor care dețin echipamente acum sau în viitor, site-ul www.439100.ro a fost îmbogățit cu multe informații tehnice actualizate care vă sunt de ajutor.

Trupei noastre entuziaste i s-au adăugat oameni la fel de pasionați, optimiști, deschiși spre comunicare și dedicați în a oferi tot sprijinul de care au nevoie aceia dintre voi care vor să-si instaleze un Nod RoLink cu ajutorul nostru.


Trebuie precizat că RoLink NU este rețea de urgență, deoarece:

1. Echipamentele folosesc infrastructura operatorilor de telefonie și internet.

2. Repetoarele instalate pe vârfurile din masivele muntoase nu au surse alternative și/sau independente de energie electrică.

3. Nodurile de putere, aflate pe înălțimi sau la QTH-ul de bază al radioamatorilor îndeplinesc aceleași condiții de mai sus.


Grupul activ în dezvoltarea și susținerea platformei RoLink 439100.ro (RoLink.Network):

  • Cătălin / YO7GQZ ★ / catalin.tanasie@gmail.com / Pitești (fondatorul rețelei RoLink);
  • Cristina / YO7JYL / cristina.tanasie@gmail.com / www.yo7jyl.ro / Pitești
  • Răzvan / YO6NAM / yo6nam@gmail.com / www.xpander.ro / Brașov;
  • Dan / YO3DEL / yo3del@gmail.com / București.

Mulțumirile noastre se îndreaptă către cei care, prin eforturi materiale, financiare și evident, fizice, au pus repetoare la dispoziția comunității și au valorificat locații importante.


Nu uitați: Rețeaua RoLink există, pentru că voi existați!